Amita Bhose


Amita Bhose

«« inapoi

În fluxul spiritualităţii,


interviu consemnat de Gheorghe Boaghe

- Calcutta (Kalikatu), cu o populaţie de circa 9 milioane locuitori, aşezat în partea de est a Indiei, pe Câmpia Gangelui, cu ieşirea în Golful Bengal, spre Oceanul Indian ne aminteşte, printre alte nume ilustre ale culturii şi civilizaţiei indiene şi universale, de Rabindranath Tagore, Mircea Eliade, Amita Bhose etc. Încercaţi în câteva cuvinte să prezentaţi oraşul copilăriei, de care vă leagă atâtea amintiri, din punct de vedere cultural.

- Bine aţi zis "încercaţi". Este greu să vorbeşti obiectiv despre locul de care eşti legat prin amintirile copilăriei. Doar nu toată lumea este Ion Creangă. Aşadar, "încerc" să vă spun câteva cuvinte despre Calcutta. În anul 1989, oraşul a împlinit 300 de ani de la înfiinţarea sa prin unirea celor trei sate - Kalikata, Sutanuti şi Gobindapur. Până în al doilea deceniu al secolului nostru, a fost capitala Indiei. Cu toate că ulterior capitala a fost mutată la New Delhi, Calcutta şi-a păstrat porecla: "capitala culturală a Indiei". Cu cele trei universităţi, două politehnici, numeroase şcoli şi "college" (institut de învăţământ superior), săli de conferinţe, un mare număr de teatre, cinematografe, galerii de artă, muzee - din care Indian Museum, cel mai mare din India -, biblioteci ca National Library of India, Planetarium-ul, Grădinile botanică şi geologică, stadioane, filiala Academiei Indiene de Litere, aşezată pe malul lacului artificial din sud, Gangele cu templele vechi lângă el, Casa memorială a lui Rabindranath Tagore, precum şi clădirea impunătoare a Centrului Cultural "Rabindra Sadan", înălţată în anul centenarului poetului, 1961, oraşul prezintă imaginea de ansamblu a culturii indiene. Acestor obiective le pot adăuga Writers Buildings - clădire ce găzduieşte ministerele guvernului statal - şi clădirile diverselor complexe comerciale. Aproape toate statele indiene au aici centre de vânzare a produselor artizanale specifice. Astfel, Calcutta întruneşte şi diferite ramuri ale artelor populare din diferite părţi ale ţării.

Pe de altă parte, este un oraş suprapopulat şi poluat. Cu şiruri nesfârşite de maşini, camioane şi biciclete, aglomeraţia de trafic este o problemă gravă a vieţii cotidiene. Nici căile ferate înconjurând metropola, nici trenurile subterane - singurele din India - n-au reuşit să rezolve problemele ei de circulaţie. Astfel, şi cei care proslăvesc Calcutta şi cei care o critică au dreptate.

- Preocuparea pentru cultura hindusă se manifestă la români chiar din secolul al XIX-lea. Ne stau mărturie paginile din scrierile unor personalităţi ca Hasdeu, Eminescu, Coşbuc, G.B. Duică. În secolul nostru: Eusebiu Camilar, A.E. Baconsky, Mircea Eliade. Oare numai monumentele culturii hinduse să fi exercitat influenţă asupra personalităţilor amintite?

-Toate culturile, vechi şi noi, au diferite aspecte. Te apropii de acelea care te atrag. Nu-mi pare ca pasiunea poporului român pentru cultura indiană să fi pornit din vreo curiozitate intelectuală. Interesul îşi are obârşia într-un sentiment de apropiere, aş spune chiar de rudenie, pe care îl poartă în piept poporul român. Preocupările specialiştilor în domeniul indianisticii sunt atestate; dar ştiu şi de dragostea omului de rând pentru India. Este inexplicabilă, ca orice dragoste. Trebuie să semnalez, totuşi, că realizările cultural-ştiinţifice n-au fost pe măsura sentimentului atât de răspândit şi profund.

- În 1789, la Calcutta se publică traducerea engleză a Sakuntalei, drama sanscrită a lui Kalidasa, de către Sir William Jones, lucrare care se bucură de aprecieri din partea lui Goethe şi Herder, îndeosebi din partea romanticilor. Această capodoperă şi alte lucrări de sanscrită au darul să promoveze, aşa cum afirmaţi, un acut interes faţă de cultura indiană în Europa (amintim pe Wordsworth, Blake, Southey şi De Quincey). Eminescu, la rându-i, în contact cu cultura indiană prin cărţile vechi din biblioteca tatălui său şi a profesorului Aron Pumnul, cu Sakuntala, Ramayana, Mahabharata, cu unele "dări de seamă" despre buddhism din L' Orient pitoresque, Gramatica sanscrită şi Glosarul sanscrit ale lui Bopp. Oare pe Eminescu îl impresionează numai cosmogonia indiană, descrisă în imnurile rgvedice, inspiraţia din cele mai triste gânduri, folclorul indian, viaţa lui Buddha? Legătura şi comunicarea cu Universul pe calea undelor, prin intermediul filozofiei indiene să nu exercite atracţie asupra sa?

- Anul trecut, 1989, Calcutta a sărbătorit şi bicentenarul editării traducerii engleze a Sakuntalei - prima traducere într-o limbă europeană. Aşa cum aţi spus, această operă a deschis drumul Europei spre poarta culturii indiene, romanticii fiind primii călători pe această cale nebătută. Mihai Eminescu, ultimul poet romantic de seamă, a aprofundat cunoştinţele sale în acest domeniu, folosindu-le ca izvor de inspiraţie pentru unele creaţii ale sale. Acesta n-a fost doar un ecou dunărean al romantismului german, aşa cum au susţinut unii exegeţi. Gândirea indiană - poezia, filozofia, mitologia - a stârnit un ecou puternic în sufletul său. Acolo, el s-a regăsit, a descoperit eul său lăuntric, unul ascuns pe care îl căuta (ne amintim că eroul său din poezia În căutarea Seherezadei s-a dus în India pentru a căuta înţelepciunea). De aceea, imnurile indiene au găsit o rezonanţă atât de vibrantă în creaţia eminesciană. Îngăduiţi-mi să vă atrag atenţia asupra faptului că poeziile vedice izvorăsc dintr-o mare bucurie. Şi Upanisadele afirmă că toate creaturile se nasc din bucurie, numai din bucurie. Fericirea este izvorul suprem al vieţii. Tristeţea eminesciană a fost, poate, o melancolie izvorâtă din bucuria artistică.

- Eminescu şi India reprezintă o contribuţie remarcabilă la o mai bună cunoaştere a culturii şi civilizaţiei româneşti în perimetru indian, o apropiere prin comparaţie cu înţelepciunea tradiţională, cu filozofia şi literatura Indiei. Cum s-a născut ideea acestei remarcabile lucrări?

-Spontan, în mod firesc. Prima poezie eminesciană pe care am citit-o

- Ce te legeni, codrule - mi-a şoptit la ureche poeziile populare bengaleze. Cu cât am înaintat pe drumul eminescian, cu atât am simţit un indianism puternic, grăitor, dar ascuns de ochii lumii. Căutând izvorul Gangelui, mulţi expediţionari-pelerini au ajuns la un pisc al Himalayei. Aşa am mers şi eu, dar nu pot să afirm că am descoperit toate piscurile eminesciene. Gândirea indiană, ideile, sentimentele sunt integrate în însăşi gândirea românească, a cărei expresie verbală, logosul, a fost Eminescu. Nu mi-am propus nici o disecţie chirurgicală, nici n-o fac. Descoperind India în universul eminescian, descopăr o Românie care este a mea, dar poate că nu numai a mea.

-Sunteţi de părere că Eminescu, prin scrierile sale, a unit spiritualitatea indiană cu cea românească, credeţi că imaginea cosmogoniei şi concepţia nirvanei indiene s-au integrat literaturii române pentru totdeauna. Dacă mai aveţi ceva de adăugat la cele afirmate în Eminescu şi India.

-Este un subiect inepuizabil; răspunsul este şi oarecum cuprins sau anticipat în cele spuse mai sus. Anul trecut am publicat alte lucrări, între care Cosmologia lui Eminescu. Mai am mult de învăţat.

- Dacă puteţi să ne oferiţi câteva amănunte referitoare la rolul şi importanţa Academiei Internaţionale de poezie "M. Eminescu" de la New Delhi.

-După câte ştiu, este o instituţie fantomă.

-După cum aţi putut remarca, pretutindeni în România s-a acordat importanţa cuvenită sărbătoririi poetului nepereche, comparabil doar cu Dante, Goethe, Shakespeare. Inclusiv la cenaclul literar "Clepsidra" (Comuna literară Bechet -Colb), unde, în cadrul simpozionului "Eminescu - poet naţional şi universal" s-au prezentat lucrări care au trezit un viu interes în rândurile publicului participant ("Omagiu Eminescului" de Jean Băileşteanu, "Poezie şi armonie la Eminescu" de Ovidiu Ghidimie, "Eminescu şi India" de Gheorghe Boaghe, "Armonie şi filozofie la Eminescu" de Amita Bhose. Cred că suntem pe aceeaşi lungime de undă atunci când afirmăm că simpozionul de la Bechet a fost de o înaltă ţinută intelectuală?

-Anul trecut, am sărbătorit adevăratul centenar eminescian la Bechet; m-am consolat că mi-am ispăşit păcatele de a participa la profanarea amintirii Poetului în cadrul "acţiunii oficiale" cu scandări, lozinci, "aplauze vii şi puternice", unde noi, câţiva eminescologi, am fost marginalizaţi şi înconjuraţi de'băieţi şi fete. Atunci îmi spusesem, slavă Cerului, nu voi apuca al doilea centenar.

Cele două întâlniri cu adoratorii lui Eminescu la Bechet mi-au prilejuit venirea în contact sau lărgirea sferei de contact cu oamenii de cultură, cu copiii care îl iubesc pe Eminescu. Am constatat din nou că acest popor amărât, hărţuit de istorie are o potenţialitate incomensurabilă şi că, prin puritatea sufletului său, el va rezista. Este imposibil să despiritualizezi, să deculturalizezi poporul român. Şi vedeţi că n-am greşit. Am avut acelaşi sentiment, în repetate rânduri, când am întâlnit oamenii de cultură, copiii înzestraţi cu frumuseţea morală - şi fizică - din diferite comune ale României, de pildă, comuna Bratca din Bihor.

-Amita Bhose, nu consideraţi că adevărata carte fundamentală despre Eminescu nu s-a scris încă?

-Nu s-a scris. Nici nu va scrisă niciodată. Fiecare epocă îşi aduce noile puncte de vedere, noile aprecieri, noile sentimente. Aştept o istorie a eminescologiei române şi străine. Sunt curioasă să aflu în care capitol voi fi plasată eu - între români sau străini?

-Limba sanscrită s-a bucurat de o audienţă bună în rândul creatorilor români (Eminescu, A.C. Baconsky, Eusebiu Camilar, Coşbuc, care a tradus chiar cunoscuta poemă indiană Sakuntala de Kalidasa, al cărei material este extras dintr-o veche legendă şi căreia autorul îi dă originalitate, adâncime şi culoare, care, alături de "Romeo şi Julieta" de Shakespeare, "Cavalerul de Olmedo" de Lope de Vega sunt considerate în literatura universală cel mai frumos cântec de iubire scris în formă cromatică. Ce satisfacţii aveţi ca profesor de limba sanscrită?

-Aş dori să aduc o precizare - nu limba şi literatura sanscrită s-au bucurat de preţuirea scriitorilor români, pe care i-aţi amintit. Eminescu a început să înveţe serios limba sanscrită, traducând gramatica acestei limbi a savantului german Franz Bopp, în ultimii ani ai vieţii sale scurte. Nu ştiu, nu ştim care ar fi fost "Eminescul" cunoscător al literaturii sanscrite în original. Ceilalţi poeţi, pe care i-aţi pomenit, au tradus din traduceri. Între români, Iulia Hasdeu a avut de gând să înveţe sanscrita, dar nu ştiu în ce măsură a învăţat-o. Exemplarul gramaticii lui Bopp după care a tradus Eminescu îi aparţinea Iuliei Hasdeu. Prof. Th. Simenschy, de la Universitatea din Iaşi, a ţinut ore de sanscrită, a publicat o gramatică a acestei limbi, a şi tradus din sanscrită. Am impresia, totuşi, că pe lângă textele sanscrite s-a folosit şi de traduceri europene. Singurul sanscritolog român a fost dr. Sergiu Al-George, care a fost îndeobşte recunoscut ca un mare specialist al lingvisticii sanscrite, precum şi al culturii indiene vechi. A publicat foarte multe lucrări în reviste străine de specialitate. În ţară, mai puţin. Cele trei cărţi ale sale - Filozofia indiană în texte (1971), Limbă şi gîndire în cultura indiană (1976) şi Arhaic şi universal. India în conştiinţa culturală românească (1981) - constituie piatra de hotar a indianisticii româneşti.În ciuda prezenţei reale a acestui erudit, "cursuri" de limba sanscrită au fost ţinute la Universitatea din Bucureşti de către un latinist, a cărui singură lucrare de profil este o recenzie tendenţioasă a gramaticii sanscrite a lui Simenschy. Nu am avut impresia că autorul recenziei cunoaşte sanscrita.

21.7.1990



«« inapoi