(Intervenţie în cadrul simpozionului cu acest tiltlu organizat pe 15 ianuarie 1986 în Rotonda Muzeului Literaturii Române. Consemnată după banda magnetică de Manuela Tănăsescu şi publicată în Manuscriptum, Bucureşti, an XVIII, nr 1, ian.-martie 1986, p.30-31, rubrica "Grădina lui Akademus").
Vreau să vă relatez câteva lucruri care vă vor arăta dificultatea traducerii lui Eminescu în limbile indiene. Limbile indiene sunt diferite şi între ele, ca să nu mai vorbim faţă de limbile europene, aşa că dacă e dificil să-l traducem pe Eminescu în limbile europene, ce să mai vorbim de alte limbi, care au structuri total diferite. Aceasta e o dificultate pe care nu o putem înlătura, dar şi ceea ce se poate face este îngreunat de faptul că nu există nici un instrument de lucru. Eu am tradus destul de mult din literatura română în bengali, am tradus Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Mihail Sebastian, până şi Zaharia Stancu...; toate aceste lucrări le-am realizat fără nici un dicţionar. Am avut dicţionar român-englez, dar asta nu spune nimic pentru că nuanţele limbii engleze sunt cu totul diferite faţă de nuanţele limbii bengali. Abia anul trecut, în 1985, am scos tot eu un dicţionar bengali-român, care a apărut la Universitatea din Bucureşti. Poate că ceea ce n-am putut să fac eu, studenţii noştri au să facă mai bine.
Înainte de a vorbi despre traducerea mea, aş vrea să vă prezint traducerea în limba sanscrită. Efortul însuşi este de salutat, poate i-ar fi făcut plăcere lui Eminescu însuşi să fie tradus în limba sanscrită. Ea a apărut la New Delhi, în 1983, pentru uz intern. Profesorul Gheorghe Anca, şi acum lector de limba română acolo, a condus lucrarea. Sigur, în afară de greşeli de tipar sunt şi greşeli de limbă, asta nu trebuie să ne mire, sanscrita este o limbă extraordinar de grea şi m-am mirat că au reuşit să păstreze cam acelaşi număr de silabe şi, tot aşa, au păstrat ritmul şi rima. Deci nu trebuiesc luate în considerare defectele. Aceasta e prima traducere în sanscrită a lui Eminescu. Tot aşa, neavând posibitatea să vii în România foarte des, neexistând un dicţionar român-bengali, nici o foarte bună cunoaştere a limbii române, multe greşeli care apar s-au strecurat prin intermediul limbii engleze. Nu că traducerea engleză ar fi fost greşită, dar sintaxa engleză a derutat-o pe traducătoare.
Să revin la traducerea în bengali. Am fost foarte surprinsă să aflu acum de la domnul profesor Paul Miclău că nici franceza nu are accent. Acelaşi este necazul limbii bengali, ea nu are accent, sanscrita are vocale lungi şi accente fixe, deci prozodia sanscrită depinde tot de cantitatea vocalelor. Eu nici n-am încercat să dau o traducere fidelă a formei exterioare; am făcut o transpunere şi nu o traduccre, obiectivul meu a fost să ajut pe compatrioţii mei să cunoască această frumoasă operă.
Ştiinţa - şi tehnica traducerii - nu este în India destul de bine dezvoltată, cum este în alte ţări. Motivul e foarte practic şi economic. În India, toţi intelectualii ştiu englezeşte şi în limba engleză s-a tradus foarte bine din toate limbile lumii. Operele literaturii universale în limba engleză se găsesc în ediţii foarte ieftine, pretutindeni, aşa că editorii nu mai finantează traducerile. Dar literatura română nu a fost tradusă până atunci când am început să traduc, în anii '60.
Mi s-a cerut să spun dacă Eminescu scade sau creşte, ca valoare poetică, prin traducerea în bengali. De câte ori îl recitesc, găsesc alte profunzimi şi alte înălţimi. Dacă aş şti care sunt dimensiunile lui Eminescu, aş putea să spun dacă a scăzut sau a crescut.
Pot să vă spun că această traducere a fost foarte bine primită de publicul bengalez, de presa bengaleză, mai ales pentru ca unele poezii ale lui Eminescu ne aduc aminte de poeziile lui Tagore. Am avut ocazia să-i păcălesc pe unii spunând că am descoperit la arhiva Bibliotecii Naţionale un poet medieval bengalez, şi unii, într-adevăr, au fost induşi în eroare pentru că nu numai limba, dar semănau şi motivele şi sentimentele. După ce i-am spus că e opera unui poet român, respectivul poet nu m-a crezut, pentru că acolo e vorba de talangă şi talanga nu poate să existe în nici o poezie europeană. Dificultatea că nu există accent are însă şi un avantaj: în limbile în care nu există accent, accentul depinde de intonaţie, deci putem să modelăm ritmul şi rima cum vrem. Când se cântă versurile, compozitorul poate să schimbe accentul după cerinţele melodiei: este o libertate.
Cu cât trece timpul, descopăr alte valori ale lui Eminescu, deci nu sunt mulţumită cu traducerea mea. Nu ştiu dacă poetul creşte sau scade, dar pierde, cu siguranţă, opera: în altă limbă, pierde muzicalitatea. Are însă avantajul că limba bengali e foarte nuanţată şi muzicală. Este una din cele 16 limbi oficiale ale Indiei, dar este una din cele mai dezvoltate limbi, ea a păstrat toate frumuseţile limbii sanscrite, la care a adăugat un vocabular foarte variat. Nu ştiu dacă în altă limbă mai există un atât de mare număr de onmatopee. Astfel, Peste vârfuri este o poezie născută dintr-o profunzime totală. Pentru aceasta mi-a trebuit un cadru clasic. Am constatat că nici o limbă modernă nu are posibilitatea să-i dea lui Eminescu tot ce a vrut să exprime. Pentru el a trebuit o limbă mai vastă, deci am folosit un stil "sanscritizat", dar nemulţumirea mea este că cei care ştiu pe Eminescu nu pot să mă aprecieze, iar cei care mă apreciază nu-l ştiu pe Eminescu.