Amita Bhose


Amita Bhose

«« inapoi

Amita Bhose, dragoste de Eminescu


Carmen Muşat-Coman, EgoPHobia.ro #16

În peisajul cultural românesc, cercetătoarea, scriitoarea, traducătoarea şi profesoara Amita Bhose are un loc aparte. Născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică, absolveşte Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din Calcutta în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer gelog, vine în România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. În 1965 absolveşte Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 1971 până la moartea sa va trăi în România, "ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei" (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). În India publică traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în India.

Revenirea în România, în 1971, are şi resorturi sentimentale: "După moartea tatălui meu, va mărturisi dânsa într-un interviu, m-am întors în România ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român".
Din 1972 i se oferă ţinerea unui curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea din Bucureşti, iar din 1978 e angajată lector suplinitor la Catedra de limbi orientale, predând, numai în română, cursuri practice de sanscrită şi bengali si cursuri de civilizaţie şi estetică indiană. Redactează un Curs de bengali (1974) şi un Dicţionar bengali-român (1985), ambele scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze. De-a lungul anilor, generaţii de studenţi au cunoscut, graţie dăruirii sale, limba şi literatura lui Tagore, publicând traduceri în revistele literare ale vremii şi susţinând spectacole în sanscrită şi bengali.

Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze (1975, Editura Albatros), Povestea prinţului Sobur (culegere de basme indiene, 1975, Editura Ion Creangă), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore, 1978, Editura Univers, prima traducere în română a antologiei realizată direct din bengali). Stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv. Textul va fi publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea publică teza sa de doctorat sub tiltul Eminescu şi India: "Este pentru orima oară - va nota în prefaţa cărţii prof.dr.Zoe Dumitrescu-Buşulenga - şi momentul mi se pare încărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminsciene, judecând, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a Răsăritului".

La rândul său, autoarea mărturiseşte:
"Prima mea întâlnire cu poezia eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume, în care Orientul se întâlneşte cu Occidentul, Europa se uneşte cu Asia, finitul se "dezmărgineşte" şi graniţele se şterg. Poezia lui Eminescu în totalitatea ei - de la oda funebră La mormântul lui Aron Pumnul până la epitaful purificat al poetului, Mai am un singur dor - mi s-a dezvăluit astfel ca o melodie neîntreruptă, îngemănând toate hotarele timpului şi ale spaţiului. O asemenea experienţă am avut numai cu literatura indiană [...] De atunci n-am mai putut să-l consider pe Mihai Eminescu doar un poet european. Pentru mine, Eminescu a fost şi este un kavi (poet-înţelept) indian, un gânditor care priveşte viaţa prin prisma filozofiei."

Analiza textelor lui Eminescu, antume şi postume, a însemnărilor de pe manuscrise, a variantelor a deschis un unghi de perspectivă comparatistă între spiritualitatea indiană şi română nemaîntâlnit până atunci, urmărind evoluţia gândirii eminesciene în lumina gândirii indiene.

În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice, peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.

La moartea sa, în 1992, au rămas în manuscris, gata de tipar: Căruţa de lut, traducere din sanscrită a piesei Mrcchakatikan de Sudraka; Dragostea lui Radha şi Krsna, de Candidas, traducere din begali; Doi pui de cerb, antologie de poveşti pentru copii de Chitrita Devi, traducere din bengali.

Neterminate au rămas proiectele: Tagore în România (în limba bengali), Manual de limba bengali (în engleză), Manual de limba sanscrită (în română), amplul studiu Proverbe indiene şi proverbe româneşti.
Postum apar volumele:

Natyasastra, tratat de artă dramatică, traducere din sanscrită realizată împreună cu Constantin Făgeţan, 600 de pagini, Editura Ştiinţifică, 1997.

Maree indiană. Interferenţe culturale indo-române, studii şi articole, 230 de pagini, Mihai Dascal Editor, 1998.
Eminescu, cuprinzând toate textele avându-l ca obiect pe Eminescu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 600 de pagini, Mihai Dascal Editor, 2001.



«« inapoi