Amita Bhose


Amita Bhose

«« inapoi

Cele cinci ultime


1883. Intr-un articol de fond al cotidianului Timpul, Mihai Eminescu pomeneste, dupa Miron Costin, o legendă legată de neamul Corvinilor.

După ce relatează povestirea, Eminescu remarcă: "legenda lui Costin e legenda Sakuntalei, dramatizată in limba sanscrită de Kalidasa. E aceeasi poveste - numai in Sakuntala corbul e inlocuit printr-un peste din raul Gange (ibid.).

Articolul se publică in numărul de 15 iunie 1883 al ziarului; el reprezintă una din ultimele incercări ale poetului apărute in Timpul. Peste 10 zile, Eminescu este internat in sanatoriu. Articolul a fost decupat de autor si păstrat intre foile unui manuscris (ibid., p. 519), fapt care sugerează că ar fi vrut să cerceteze mai departe temele tratate din el.


1884-1886. In cursul anului 1883, Eminescu este trimis la Viena pentru tratament, de unde se intoarce in tară in anul următor. De la toamna anului 1884 până la toamna anului 1886 lucrează la Biblioteca Centrală Universitară din Iasi in calitate de subbibliotecar.

Cât timp avea răspunderea conducerii unui ziar, se plângea că n-avea timp pentru propria creatie. Acum nu mai are acea sarcină, totusi nu se intoarce la muza-i preferată, la poezie. In schimb, se angajează să-si aprofundeze cunostintele de sanscrită, cunostinte pe care le-a căpătat la Universitatea din Berlin in anii 70. Desi ii scrie lui Chibici că sănătatea lui scârtiie intruna ca o moară de mult stricată (G. Călinescu, Viata lui Mihai Eminescu, Buc. 1964, p.317), incepe să traducă o gramatică a limbii sanscrite, intocmită in germană de către marele lingvist si sanscritolog Franz Bopp.

Traduce o bună parte a lucrării si copiază din glosarul sanscrit al savantului neamt, insemnând pe alocuri sinonimele germane sau române ale cuvintelor latinesti.

Manuscrisul traducerii, intercalat de paginile glosarului, este păstrat in biblioteca ieseană. A fost publicat pentru intâia oară in volumul al XIV-lea al Operelor poetului (Buc. 1983), sub ingrijirea noastră.

Atât tinuta stiintifică a tălmăcirii, cât si aspectul estetic al manuscrisului i-au derutat pe exegeti pentru multă vreme; se credea că lucrarea a fost executată in perioada ieseană inainte de imbolnăvire. S-a constatat totusi că ea a fost realizată in perioada 1884-1886 (Opere, XIV, p.62).

In afară de importanta stiintifică a traducerii, pe care am discutat-o in comentariul asupră-i in volumul mai sus mentionat (p. 1011-1021), lucrarea prezintă si un aspect interesant biografic. Ea arată că in acele zile Eminescu incerca din răsputeri să invete perfect sanscrita. De altfel, această traducere rămâne, până la proba contrarie, ultimul act cultural al lui Eminescu.


1887. Poezia Kamadeva apare in revista ieseană Convorbiri Literare, pe data de 1 iulie 1887. După spusele lui G. Călinescu, A.C. Cuza a găsit-o pe jos in odaia lui Eminescu, la Botosani (op. cit. p.330). Cronicarii o socotesc o lucrare mai veche, fiindcă li se pare că poetul nu si-a recăpătat puterea intelectuală de a crea ceva original. In contextul datării manuscrisului de gramatică sanscrită, părerea cere a fi reconsiderată.

Oricum, Kamadeva, poezia despre "zeul indic", este ultima poezie tipărită in timpul vietii poetului.


1889, aprilie. In primăvara anului 1889, Mite Kremnitz il intâlneste pe Eminescu intr-un teatru bucurestean. Poetul ii spune că traduce din sanscrită si că a stiut-o totdeauna. (vezi Torouţiu, I.E., Studii si documente literare, vol. IV, Buc., 1993, p.39). A doua zi este internat din nou in ospiciu.

Cultura indiană apare, asadar, in ultima conversatie inregistrată in starea lucidă a lui Eminescu.


1889, iunie. In luna iunie, poetul este lovit in frunte cu o pietricică. Pe data de 12 iunie vine un judecător la el să incheie procesul medico-legal. Eminescu isi depune ultima mărturie, care in acelasi timp cuprinde ultimele sale cuvinte atestate. La o intrebare a interlocutorului, ii spune că după insănătosire vrea să invete diferite materii, inclusiv sanscrită.

Aceasta i-a fost ultima dorintă.

Peste trei zile, in ziua de 15 iunie, sufletul său nemuritor a părăsit corpul - partea sa muritoare -, asa cum spunea singur in glumă.

In ultimii ani ai vietii sale, Eminescu s-a aplecat intens asupra culturii indiene. Chiar dacă sănătatea subredă si imprejurările neprielnice nu i-au permis să se ocupe de ea deplin, faptele mai sus mentionate demonstrează că in acea perioadă gândurile lui au fost mereu indreptate spre India - tara lui Sakya-muni, Kalidasa si Rgveda.

Bucuresti, 15 ianuarie 1987.

(Amita Bhose, Eminescu, Mihai Dascal Editor, Bucuresti, 2005; pg. 314-316; ©Carmen Musat-Coman)



«« inapoi